RSS

Arhive pe etichete: accident

Cum trebuie sa procedati dacă aţi fost implicat într-un accident rutier!

Imagine

 

In cazul în care aţi fost implicat într-un accident rutier, în primul rînd si cel mai important lucru este sa NU PARASITI LOCUL ACCIDENTULUI, păstraţi-vă calmul, iar dacă sînt victime atunci în primul rînd acordaţi-le primul ajutor.

Anunţaţi despre accident politia rutiera si compania de asigurare.

Nu modificati pozitia vehicolului pînă la sosirea echipajului de la Politia Rutiera. Numai dacă este vorba de daune neinsemnate, si aţi căzut de acord ambele părţi pentru a nu bloca traficul puteţi să modificati pozitia automobilelor, desenand preventiv schematic întregul loc al accidentului.

În cazul descrierii locului accidentului NU EXISTĂ DATE NEIMPORTANTE, orice detaliu poate hotărî soarta dosarului ulterior, astfel notaţi:

  • locul exact al accidentului, inclusiv repere şi localizări,
  • direcţia din care circulau celelalte vehicole implicate în accident
  • numărul de înmatriculare ale tuturor automobilelor implicate
  • datele de identitate ale soferilor
  • orice indicator rutier sau restricţiile de viteză din zona producerii accidentului
  • dacă sînt martori, datele lor de identitate si OBLIGATORIU număr de contact, lucru cu atît mai important – daca există victime
  • timpul producerii accidentului
  • starea carosabilului (umed, gheţuş, polei, ceaţă)

Dacă nu sunt victime şi sunt doar prejudicii materiale, ar fi cazul să mergeti împreună la Poliţia Rutieră.

Important este să vă asiguraţi că în cazul în care aţi convenit amiabil să soluţionaţi conflictul, cealaltă parte implicată nu va merge singură la poliţie si atunci vi se va reprosa ca aţi părăsit locul accidentului. Pentru a vă asigura că nu veţi ajunge intr-o asemenea situaţie, întocmiţi un singur act în 2 exemplare, cite unul pentru fiecare, în care veţi stabili condiţiile acordului.

Sfatul meu este să mergeţi întotdeauna la politie, întrucît la momentul accidentului parţile pot cădea de acord asupra prejudiciului cauzat şi asupra vinovăţiei, dar ulterior se pot răzgîndi.

Şi nu în ultimul rînd, daca nu sinteţi de acord cu decizia adoptată în baza codului contravenţional, NU UITAŢI că termenul de contestare a deciziei este de 15 zile din momentul cînd v-a fost adusă la cunoştinţă. Nu depăşiţi acest termen, altfel va trebui să argumentaţi cu motive întemeiate repunerea în termen.

Anunțuri
 

Etichete: , , ,